Știri - Economie
Joi, 13 August 2026
De ce a fost amânată legea salarizării în PNRR. Explicațiile lui Sorin Grindeanu: „Nu ducea bugetul României”
Noua lege a salarizării este în continuare în discuție, iar PSD susține că proiectul nu este încă suficient de clarificat între ministerele implicate și nici din punct de vedere bugetar. Sorin Grindeanu a declarat joi, într-o conferință de presă la Parlament, că partidul său susține adoptarea legii, dar nu a primit până acum o formă finală sau simulări privind aplicarea acesteia. [...]
Joi, 13 August 2026
Ce spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre deciziile Fitch și Moody’s de a menține ratingul României
Deciziile Fitch și Moody’s de a menține ratingul României au fost corecte și nu au reprezentat o concesie făcută țării noastre, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflației - august 2026. El a spus că România a făcut o corecție fiscală majoră, de peste 2% din PIB, dar a avertizat că declarațiile politice necalculate și incertitudinile privind direcția viitoare a guvernării pot afecta credibilitatea în fața investitorilor și a agențiilor de rating. [...]
Joi, 13 August 2026
Mugur Isărescu, despre trecerea României la euro: „Nu avem niciun criteriu îndeplinit în momentul actual”
România nu este pregătită în prezent pentru trecerea la euro și nu îndeplinește niciunul dintre criteriile necesare, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului asupra inflației - august 2026. El spune că prioritatea trebuie să rămână corecția fiscală și reducerea deficitului bugetar sub 3%, iar un calendar realist pentru adoptarea monedei euro nu poate fi stabilit acum. În opinia sa, ar mai fi nevoie de „câțiva ani buni”, în orice caz după alegerile din 2028. [...]
Joi, 13 August 2026
BNR a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului. Isărescu: „Sperăm să intrăm în țintă în trimestrul IV din 2027”
Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul acestui an, de la 5,5% la 6,1%, după ce a inclus în estimări efectele secetei, caniculei și crizei energetice. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat joi, la prezentarea Raportului asupra inflației - august 2026, că banca centrală se așteaptă în continuare la o scădere puternică a inflației, care ar urma să revină în intervalul țintei în trimestrul IV din 2027. Isărescu a afirmat și că procesul de consolidare fiscală trebuie continuat, însă, în opinia sa, nu sunt necesare noi majorări de taxe. [...]
Joi, 13 August 2026
Construcțiile fără autorizație vor putea intra în legalitate într-un an. Ce se întâmplă după expirarea termenului
Proprietarii unor construcții realizate fără autorizație sau cu nerespectarea autorizației vor avea la dispoziție o perioadă tranzitorie de cel mult un an pentru a solicita intrarea în legalitate, potrivit noului Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC). După expirarea termenului, regularizarea va mai fi posibilă doar în anumite cazuri, iar autoritățile locale vor putea începe procedurile de desființare a celor care nu au intrat în legalitate, a anunțat joi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. [...]
Joi, 13 August 2026
Cristian Bușoi: „A contat foarte mult energia eoliană” pentru acoperirea consumului. Ce spune el despre prosumatori
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat joi, în direct la Digi24, că „a contat foarte mult energia eoliană” în acoperirea necesarului de electricitate. Despre prosumatorii cu baterii, el spune că ar trebui recompensați pentru energia livrată seara: „Acest lucru ar trebui să se întâmple”. [...]
Miercuri, 12 August 2026
„Două săptămâni de foc în toată Europa”. Cristian Bușoi explică situația energetică a României după oprirea Unității 2 de la Cernavodă
Centrala nucleară de la Cernavodă urmează să fie decuplată complet de la Sistemul Energetic Național, după reducerea treptată a puterii Unității 2, singurul reactor rămas în funcțiune. Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat miercuri, la emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24, că oprirea va crește necesarul de energie care trebuie acoperit din alte surse, inclusiv din importuri, dar dă asigurări că nu există risc de blackout în următoarele două săptămâni. [...]
Miercuri, 12 August 2026
Eclipsa totală de Soare a scumpit cazarea în Europa. Prețurile au trecut de 1.000 de dolari pe noapte
Eclipsa totală de Soare din 12 august a provocat o creștere spectaculoasă a cererii turistice în regiunile europene aflate pe traseul fenomenului. În unele destinații, prețurile hotelurilor și ale locuințelor închiriate pe termen scurt au depășit 1.000 de dolari pe noapte, potrivit datelor analizate de CNBC. [...]