Știri
Duminică, 26 Iulie 2026
Chelia, un beneficiu surprinzător pentru sănătate. Ce tip de cancer pare a fi defavorizat, conform unui studiu recent
Aproximativ 25% dintre bărbații cu alopecie androgenică observă căderea părului până la vârsta de 30 de ani, iar procentul crește spre două treimi dintre bărbații americani care își pierd părul până la 35 de ani. A avea capul chel înseamnă cel puțin un avantaj pentru sănătatea ta, încearcă să ne lămurească oamenii de știință. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Băsescu: „Tandemul PSD-PNL otrăvește țara de 20 de ani”. Fostul președinte spune că România a ajuns „într-o situație caraghioasă”
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seara, că actuala criză politică își are originea în modul în care au fost organizate alegerile din 2024, pe care le consideră „falsificate”. Într-un interviu acordat Digi24, acesta a afirmat că România traversează o perioadă în care Constituția este încălcată în mod repetat, iar instituțiile statului sunt slăbite de decizii politice pe care le consideră neconstituționale. „2024 a fost un an negru pentru democrație. Culegem acum consecințele”, spune fostul lider de la Cotroceni. Băsescu a vorbit și despre relația dintre președintele Nicușor Dan și partidele aflate la guvernare, dar și despre rolul lui Ilie Bolojan în actuala criză. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Cercetătorii au identificat un obicei alimentar care ar putea proteja creierul la bătrânețe. Care sunt concluziile unui nou studiu
Cercetătorii afirmă că limitarea meselor și a gustărilor la un interval de nouă ore și evitarea consumului de alimente cu patru ore înainte de culcare ar putea contribui la prevenirea declinului cognitiv la vârste înaintate. Un studiu pilot realizat pe femei în vârstă care suferă de supraponderalitate sau obezitate a evidențiat semne de îmbunătățire a capacităților mentale la cele care au consumat mese în intervalul restricționat, comparativ cu cele care și-au repartizat mesele pe o perioadă mai lungă de timp, arată The Guardian. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Radu Miruță: România începe să vadă consecințe indirecte ale acestui război. La câteva sute de metri de granițe, se moare
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a declarat pentru Digi24 că este nevoie de un protest diplomatic al României, având în vedere că România nu este o țară aflată în război și că există niște reguli de drept internațional. Ministrul a subliniat și că avioanele de vânătoare nu au fost proiectate pentru luptă împotriva dronelor, existând soluții proiectate special pentru așa ceva, mult mai ieftine. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Diaconescu, după incidentele cu drone: „România trebuie să dea un răspuns diplomatic ferm”. Mesaj despre convocarea ambasadorului rus
Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a declarat duminică seara, în exclusivitate la Digi24, că România trebuie să răspundă ferm pe plan politic și diplomatic după seria incidentelor provocate de dronele rusești, pe lângă reacția militară deja demonstrată de Armata Română. Acesta susține că Alianța Nord-Atlantică și-a îndeplinit rolul în coordonarea operațiunilor de apărare, dar este de părere că Bucureștiul ar trebui să analizeze inclusiv sesizarea NATO și a OSCE și să transmită un mesaj clar Moscovei. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Incendiu de vegetație în Puglia: peste 400 de persoane au fost evacuate cu bărcile de pe litoral. Alte sute așteaptă să fie salvate
Un incendiu de vegetație izbucnit pe coasta sudică a Mării Adriatice a declanșat o amplă operațiune de salvare în regiunea italiană Puglia, unde peste 400 de turiști și vizitatori ai plajelor au fost evacuați pe mare. Flăcările au blocat căile de acces terestre, iar autoritățile avertizează că alte aproximativ 300 de persoane urmează să fie evacuate, în timp ce pompierii continuă lupta cu incendiul, anunță La Gazzetta del Mezzogiorno. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Incendiile fac prăpăd în Europa: 300.000 de persoane, evacuate din Franța și Spania. Pedro Sanchez: „Ne așteaptă ore dificile”
Peste 300.000 de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele din cauza incendiilor de vegetație care fac ravagii în Franța și Spania, în timp ce autoritățile avertizează că situația s-ar putea agrava odată cu noul val de căldură prognozat pentru această săptămână. În Franța are loc cea mai amplă operațiune de evacuare de după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în Spania mii de pompieri încearcă să împiedice unirea a două incendii de proporții în apropiere de Madrid. Flăcările afectează și alte regiuni ale Europei, într-un sezon al incendiilor considerat mult peste media ultimilor ani, pe fondul temperaturilor extreme și al efectelor tot mai evidente ale schimbărilor climatice, relatează The Guardian. [...]
Duminică, 26 Iulie 2026
Raed Arafat reclamă fapte „de o gravitate deosebită” în dosarul „presupuselor angajări fictive” de la DSU. Acuzații aduse procurorului
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, reclamă fapte „de o gravitate deosebită”, descoperite recent în urma „verificărilor oficiale” privind crearea si instrumentarea dosarului penal care vizează „pretinse angajări fictive la DSU”. Rafat afirmă că aceste verificări „au confirmat că procurorul şi-a atras în mod artificial competenţa în dosar, prin invocarea unei împrejurări de fapt plăsmuite”. [...]