Știri - Economie
Joi, 16 Iulie 2026
Dumitru Chisăliță: „Conflictul din Golf poate duce din nou motorina la 10 lei pe litru”. Când ar putea crește prețurile
Prețurile la carburanți nu ar trebui să crească în următoarele zile, însă situația s-ar putea schimba în următoarele două săptămâni dacă tensiunile din Golf se mențin sau se agravează, a declarat la Digi24 Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Expertul în energie avertizează că, într-un astfel de scenariu, motorina ar putea reveni la pragul psihologic de 10 lei pe litru, iar benzina ar putea ajunge la 9,1-9,2 lei pe litru, cu efecte directe asupra inflației și costului tuturor produselor și serviciilor. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
Șeful Consiliului Fiscal: Creșterea taxelor era inevitabilă. Nu se putea fără majorări de impozite
România nu putea evita majorarea taxelor și impozitelor din cauza deficitului bugetar ridicat, susține președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. Acesta afirmă însă că nu va fi nevoie de noi taxe și impozite în 2027, dacă economia va crește cu peste 2% din PIB și actualele măsuri de corecție bugetară vor fi menținute. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
Florin Jianu, după întâlnirea cu Sorin Grindeanu: „Dialogul politic a devenit aproape imposibil”. Avertisment privind economia României
Președintele IMM România, Florin Jianu, a declarat miercuri, la Digi24, după întâlnirea avută cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, că economia României pierde aproximativ 63,8 milioane de euro în fiecare zi din cauza crizei politice și a lipsei unui guvern funcțional. Acesta avertizează că efectele se resimt deja în mediul de afaceri: concurența neloială a devenit principala problemă a IMM-urilor, firmele încep să concedieze mai mulți oameni decât angajează, iar aproape toate sectoarele economiei înregistrează scăderi. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
Inspectorii ANPC au găsit gândaci și mizerie în gențile unor livratori de mâncare. Șeful instituției: „Fenomenul este extrem de extins”
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a blocat activitatea unor livratori de mâncare, după ce inspectorii au descoperit gândaci și condiții improprii de igienă în gențile termoizolante folosite pentru transportul comenzilor. Șeful ANPC, Békési Csaba-Lajos, a declarat, miercuri, la Digi24, că verificările vor continua în București și vor fi extinse la nivel național, iar în cazurile grave activitatea firmelor poate fi suspendată. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
Salariul mediu net a scăzut cu 2,7% în luna mai. Adrian Negrescu: „Nu văd salariile depășind inflația în următoarele 12 luni”
Salariul mediu net a scăzut cu 159 de lei în luna mai față de aprilie, ajungând la 5.684 de lei, în timp ce avansul anual al salariilor a rămas mult sub rata inflației, ceea ce a dus la o nouă diminuare a puterii de cumpărare, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Analistul economic Adrian Negrescu spune, pentru Digi24.ro, că evoluția confirmă deteriorarea nivelului de trai și avertizează că salariile nu vor reuși să depășească inflația nici în următoarele 12 luni. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
O lună și jumătate până la finalizarea PNRR. Din cele peste 20.000 de investiții planificate, multe de-abia au depășit pragul de 50%
România mai are doar o lună și jumătate la dispoziție pentru a termina proiectele finanțate din PNRR. Din cele peste 20.000 de investiții planificate, multe de-abia au depășit pragul de 50% în ce privește execuția. În aceste condiții, sunt șanse mici ca proiectele să fie terminate la timp, iar riscul de a pierde fondurile europene este tot mai mare. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
Deficitul de cont curent s-a redus în primele cinci luni din 2026. Cum au evoluat investițiile străine și datoria externă
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 11,425 miliarde de euro în primele cinci luni din 2026, în scădere față de nivelul de 12,075 miliarde de euro consemnat în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). În același timp, investițiile străine directe au fost mai mici decât în 2025, iar datoria externă totală a României a continuat să crească. [...]
Miercuri, 15 Iulie 2026
Anunț pentru românii care pleacă în Bulgaria sau Grecia: restricții temporare pe podul Giurgiu – Ruse
Podul peste Dunăre dintre Giurgiu și Ruse se închide din nou, parțial. Se va circula cu restricții pe principala cale de plecare a românilor în vacanțe spre Grecia, pentru că se schimbă corpurile de iluminat. [...]